Când au dus fetița să își vadă pentru prima dată străbunica, părinții s-au temut de reacția micuței:
"Eram speriați cu gândul la reacția sa, dar ce s-a întâmplat imediat după aceea ne-a surprins, e un moment frumos", au scris părinții fetiței, pe YouTube.
Brenda, străbunica, suferă de demență, nu își recunoaște familia și a orbit, așa că îi este teamă de persoanele necunoscute, spun apropiații. Dar strănepoata s-a apropiat imediat de bătrână, a sărit în patul acesteia și a început să îi cânte, totul în timp ce îi mângâia fața străbunicii sale.
"A readus-o la viață, a fost uimitor, nici acum nu putem crede. Eram adunați cu toții, dar ele două se purtau de parcă erau singure în cameră", a adăugat mama fetiței, care a explicat că bunica sa s-a atașat imediat de fetiță și a întrebat de ea cele două zile în care s-au văzut, scrie The Mirror.