Anupam Verma a obținut un permis de pilotaj care atestă faptul că a făcut 360 de ore de antrenament. În realitate, indianul mărturisește că nu a stat mai mult de 35 de minute pe scaunul de copilot, scrie Bloomberg.com.
El este doar unul dintre zecile de piloți din India care și-au obținut certificatele de zbor în mod ilicit, potrivit unui raport oficial care arată starea precară a industriei aviatice din India.
Fiu de fermier sărac, Verma a primit un suport financiar de circa 44.000 de dolari de la guvernul indian tocmai pentru a învăța să piloteze un avion comercial.
“Ce m-aș face în caz unei situații de urgență? Nu știu cum aș ateriza sau unde. Probabil că ar muri nu doar pasagerii, ci avionul ar putea lovi și o localitate populată”, a declarat relaxat Anupam Verma, 25 de ani, într-un interviu acordat raportorilor internaționali.
Astfel de cazuri aruncă o lumină sumbră asupra siguranței zborurilor, mai ales dacă ne amintim de tragedia din Alpi, unde copilotul Andreas Lubitz a intrat cu aeronava direct în lanțul muntos, sau de zborul dispărut al Malaysia Airlines cu 239 pasageri la bord, ieșit de pe ruta Kuala Lumpur - Beijing undeva în largul Oceanului Indian.