Aguaparkul se va întinde pe 2,8 ha, va avea o suprafață desfășurată de peste 10.000 mp. Capacitatea exterioară a aquaparkului va fi de 1.500 de persoane, iar cea interioară de 300 de persoane. Înainte de a realiza această investiție, Salonta a fost declarată stațiune turistică de interes local.
În nota de fundamentare a proiectului se arată: „Cu privire la necesitatea și oportunitatea construirii unui aquapark, sunt de precizat următoarele aspecte: anual sute de mii de cetățeni români își petrec timpul liber în aquapark-uri și centre wellness din Ungaria, la numai 20/50/100 km distanță de granița celor două țări, vizitând localitățile Debrețin, Ghiula, Mako, Oroshaza. Aceste orașe sunt pline de cetățeni români, care cheltuiesc banii în centrele wellness de acolo. În acest context, realizarea aquaparkului din Salonta nu este numai de interes local sau regional, dar este și de interes național. Prin construirea aquaparkului Toldi se vor asigura servicii de recreere pentru un număr rezonabil de cetățeni și, prin serviciile directe și indirecte oferite prin construirea obiectivului, acesta va contribui la întărirea economiei României. De asemenea, prin construirea aquaparkului din Salonta se vor crea o serie de locuri de muncă și, indirect, se vor dezvolta o serie de afaceri în jurul investiției: cazări, restaurante și alte asemenea vor prinde contur în zona aquaparkului”.