Potrivit unui comunicat al SJU Pitești, între 1 și 29 februarie au fost recoltate și trimise la Institutul Cantacuzino 25 de teste pentru gripă de la bolnavii la care a existat suspiciunea de infecție respiratorie virală. Dintre acestea, nouă au fost negative, iar 16 au fost pozitive pentru gripa sezonieră.
"Pacienții s-au prezentat în UPU cu simptomatologie respiratorie severă, cu stare generală alterată, cu patologie asociată (obezitate de tip morbid, diabet zaharat, hepatopatie cronică, TBC în antecedente, pancitopenie, insuficiență cardiacă). Bolnavii au beneficiat în cursul internării de terapie intensivă susținută (ventilație neinvazivă, intubație, ventilație mecanică, hemodiafiltrare, antibioterapie cu spectru larg, antivirale, antifungice, corticoterapie, bronhodilatatoare), adaptată la fiecare caz in parte", se precizează în comunicatul citat de Agerpres.
Șapte dintre bolnavi, cu vârste între 36 și 70 de ani, au decedat în urma unor complicații pulmonare — suprainfecție bacteriană pe fond de imunitate scăzută, multiple comorbidități și decompensarea unor afecțiuni cronice, conform aceleiași surse.
În prezent, în secția de terapie intensivă a SJU Pitești mai sunt internați patru bolnavi dintre cei 16 care au fost confirmați pozitiv cu gripa sezonieră.