Cum a ajuns insa Iordanescu pe banca echipei nationale? In octombrie 2014, cand a avut loc numirea, Tata Puiu nici macar nu si-a dorit sa devina selectioner, afirma Gabi Balint, un bun prieten si fost colaborator de-al lui Iordanescu, scrie ziare.com.
Potrivit spuselor lui Balint, Iordanescu a fost "presat" sa accepte functia, dupa plecarea lui Victor Piturca la Al-Ittihad.
"A fost presat sa preia echipa nationala. El n-a vrut sa ajunga la nationala, dar i s-a cerut. Nu mai aveau solutii si au recurs la el. Greseala lui a fost ca a acceptat. Si oricum era mai bine sa le zica sa-si pregateasca alt antrenor pentru EURO 2016", a spus Balint, la Digi Sport.
Conform spuselor lui Balint, FRF i-a dorit la acel moment pe Mircea Lucescu si Cosmin Olaroiu, dar acestia au refuzat. Ramasi fara solutii, federalii l-au abordat pe Iordanescu, aflat deja in structura Federatiei, ca director tehnic.