Când statele membre depistează un produs care nu este sigur, trimit o notificare în Sistemul de alerta rapidă. Numărul total de notificări efectuate în 2014 a fost de 2.435, o creștere de 3% în comparație cu 2013, ceea ce înseamnă că, oprind mai multe produse periculoase, consumatorii sunt mai bine protejați. În momentul emiterii notificării, toate celelalte țări vor căuta respectivul produs pe piețele lor, iar țările care îl vor găsi, vor indica ce măsuri au luat (interzicerea/oprirea vânzărilor, retragerea, rechemarea sau refuzarea importurilor de către autoritățile vamale). În 2014, ca urmare a problemelor constatate, au fost luate 2.755 de astfel de măsuri.
'Fiecare produs din Europa trebuie să fie sigur pentru cetățenii noștri. Produsele care pot avea efecte nocive trebuie să fie retrase de pe piață cât mai repede posibil. Acesta este motivul pentru care am creat Sistemul de alertă rapidă. De-a lungul anilor s-a dovedit a fi foarte eficient în menținerea siguranței consumatorilor europeni. Acesta este un exemplu concret al cooperării UE în beneficiul cetățenilor noștri', a declarat comisarul UE pentru justiție, consumatori și egalitate de gen, Vera Jourová.
În 2014, cele două categorii principale de produse pentru care s-au luat măsuri corective au fost jucăriile (28%) și articolele vestimentare, produsele textile și articolele de modă (23%). Printre riscurile cel mai frecvent notificate, cauzate de aceste produse, se numără riscul de rănire, riscurile legate de substanțe chimice și riscurile de asfixiere.
China rămâne principala țară de origine a produselor semnalate în sistemul de alertă. Anul trecut, 64% din numărul total de notificări privind produsele periculoase au fost legate de produse provenite din China, la fel ca în 2013. Comisia Europeana colaborează îndeaproape cu China prin intermediul programului 'Sistemul de alerta rapida-CHINA' pentru a se asigura că autoritățile chineze răspund la fața locului tuturor problemelor privind siguranța produselor.
Sistemul de alertă rapidă garantează faptul că informațiile despre produsele nealimentare periculoase retrase de pe piață și/sau rechemate oriunde în Europa circulă rapid între statele membre și Comisia Europeană. Treizeci și una de țări (28 de state membre UE, împreună cu Islanda, Liechtenstein și Norvegia) sunt în prezent în sistem.