Antonio Nicolaie este unul dintre co-fondatorii Wabbit. Are doar 19 ani, dar într-o zi obișnuită de luni, tânărul se întâlnește cu potențiali investitori, iar telefonul lui vibrează constant de la mailurile pe care le primește necontenit.
E înalt și slab, îmbrăcat ca un adevărat hipster și, dacă l-ai vedea pe stradă grăbindu-se, ai zice că nu vrea să rateze cine-știe-ce petrecere, nu că are o întâlnire importantă de afaceri.
Antonio este fondator de startup-uri încă de la 16 ani. Primul lui proiect, Tips for Friends, o platformă web similară AskFM, nu a avut foarte mult succes, dar pare să fi dat lovitura cu Wabbit.
Wabbit este o aplicație care te poate ajuta să-ți întâlnești perechea sau să îți faci prieteni noi. Totuși, nu e ca aplicațiile clasice de dating și nici ca aplicațiile de socializare. Wabbit se bazează pe faptul că, în fie care zi, trecem pe lângă sute de persoane. Unele dintre ele ne atrag atenția – într-un fel sau altul – și uneori ne-am fi dorit să fi mers la ele și să le fi spus ”bună”.
Aplicația creată de Antonio Nicolaie, Laurențiu Ion și Bogdan Țîrcă îți permite să faci acest lucru chiar dacă nu ai avut suficient curaj pe moment.
Povestea Wabbit a început la Innovation Labs, la începutul acestui an. ”Atunci aveam ideea și o aplicație nefinisată. Testam să vedem ce cred oamenii despre genul acesta de aplicație”. A urmat o perioadă de ”sondaj”. Antonio și Laur au luat ”prototipul” și au început să-l arate oamenilor din mall-uri. ”Cred că am întrebat peste o mie de persoane”.
După multă muncă, cei trei tineri au lansat oficial aplicația săptămâna trecută. Deocamdată, este disponibilă numai pentru Android și funcționează în felul următor: