Medicul epidemiolog a explicat că au fost restricţionate programul de funcţionare al magazinelor şi ora de intrare în casă pentru a se limita mobilitatea și a precizat că este important ca a subliniat importanţa ca fiecare să conştientizeze că „acţiunile individuale contează la fel de mult ca cele de colectivitate”.
„Vă rog mult să respectaţi cadrele medicale, vă rog să respectaţi pacienţii, vă rog să respectaţi regulile acestea care, de fapt, sunt menite să ne ajute”, a declarat marți Andreea Moldovan.
„Aș vrea să fiu mai mult medic decât secretar de stat în fața dvs astăzi, pentru că cele două imagini pe care le-am văzut aseară, una cu un pacient cu o mască de oxigen care privea de la geam spre curtea de unde personalul medical era hulit si alta poza in care personalul medical, in combinezoanele pe care cu toții le cunoaștem cât de incomode și crunte sunt, erau de asemenea huliți. Sunt două poze care arată mai mult decât bine chinul de o parte și dorința exagerată de a huli pe de altă parte. Să nu uităm că personalul medical se străduiește să facă față de mult timp să facă față unei pandemii pe care nu am mai int niciunul dintre noi pana acum iar pacienții nu au nicio vină că s au imbolnavit”, a declarat Andreea Moldovan, marți, în conferința de presă de la Ministerul Sănătății.
Medicul epidemiolog avertizează că „valul 3 e deosebit fata de celelalte doua, pentru că vine cu o transmisibilitate mai mare și cu un numar mai mare de pacienti tineri, ceea ce e mai mult decât un efort pentru personalul medical. Să nu uităm numărul mare de la ATI, că multe sunt cazuri foarte grave pe care nu le mai porti intoarce inapoi cu toate eforturile cadrelor medicale. Nu pot să uit de mesajele pe care le primesc și eu și mulți din sistemul medical, vizavi de locurile de la ATI, de a nu mai staționa pe coridoare sau de a putea să fie ingrijiti cât mai bine. E o realitate. (...) Este o situaţie mai mult decât serioasă, este o perioadă grea pentru noi toţi”.
„Pandemia încă îşi arată adevărata faţă” mai spune medicul, care face apel la înțelegerea faptului că „pericolul încă nu a trecut. Ceea ce se contestă atât de mult, purtarea măştii, să nu uităm că este acel lucru care ne-a protejat şi neaapărat de atâta timp să nu ne îmbolnăvim. Printre noi sunt multe exemple care au purtat masca şi nu au trecut prin infecţie şi cred că datorăm mult acestei măşti. Aceste măsuri de restricţii pe care trebuie să le trăim cu toţii, să ne gândim şi să le percepem în permanenţă ca fiind măsuri care vin în sprijinul nostru şi nu au un rol punitiv. De asemenea, nu au un rol coercitiv, sunt pur şi simplu măsuri care ne ajută, le aplică şi alte ţări şi cred că depinde de fiecare dintre noi să le înţelegem, să le acceptăm şi să le aplicăm corect, iar toate aceste măsuri pe care trebuie acum să le îndurăm (...) ne ajută să trecem peste acest val şi să ajungem la acel liman pe care ni-l dorim cu toţii. Cu cât măsurile acestea vor fi mai puţin ferme sau vor fi eludate de către populaţie, cu atât menţinerea lor se va justifica pe o perioadă mai lungă de timp”, a mai afirmat Andreea Moldovan.
Managerul interimar al Spitalului "Victor Babeş", Simin Florescu, a amintit, marți, în aceeaşi conferinţă de presă, că „trebuie să fie toată lumea conştientă că nu ştim ce formă de boală o să facem. (...) Privim cu foarte mare stupoare la această idee că masca ar fi o botniţă, că masca ar fi un căluş. Masca este un mijloc de protecţie, nu este nici botniţă, nici căluş, ci este un mijloc de a ne proteja de o boală. Atât. Vi se pare că eu nu pot vorbi acum, cu mască, sau nu pot respira? Ba da, putem, este un mijloc de protecţie împotriva unei boli”.
Epidemiologul a mai spus că medicii sunt "stupefiaţi de cum au ajuns din eroi în torţionari, criminali”.
La fel, și Bogdan Dinu, de la Spitalul de Urgenţă Bucureşti, care a spus că medicii înţeleg impactul psihologic al restricţiilor impuse și că şi ei resimt acest impact, dar a subliniat că ei „nu au timp să lase armele jos", pentru că „numărul de pacienţi este imens”.
„Nu v-am cerut nimic altceva decât să ne lăsaţi să ne facem treaba. Nu am cerut salarii mai mari, nu am cerut pauze, am cerut să ne lăsaţi să ne facem treaba. Asta este tot ceea ce vrem”, a mai transmis medicul Bogdan Dinu.