O asociație de români din Spania transmite un apel autorităților române să găsească soluții pentru a-i aduce acasă pe românii care au ajunsîn situații disperate.
”Ne adresăm prim-ministrului, dar și MAE, Parlamentului României, având în vedere că Ambasada României la Madrid și-a suspendat activitatea, pentru a da voce apelului umanitar pe care românii aflați pe teritoriul Regatului Spaniei îl solicită imperios.
Ca urmare a nefastelor efecte rezultate din declanșarea pandemiei COVID 19, mulți dintre cetățenii români au ajuns a fi ai nimănui și în situații disperate, căzând victime ale concediilor masive pe care companiile, ai căror angajați erau, le-au făcut.
Sub impulsul necesităților stringente, care se acumulează pe măsura trecerii orelor, această situație de incertitudine crește exponențial, iar pentru cetățenii români ea este una deosebită, având în vedere că mijloacele economice destinate subzistenței, cât și pentru asigurarea plăților chiriilor sunt minime și în continuă scădere.
Cerem imperios asigurarea unei aeronave care să ne permită întoarcerea în România a celor care ne manifestăm această dorință sub apăsarea stării de excepție și de alarmă.
Printre afectații direcți ai acestei crize se numără familiile vulnerabile precum: părinții și rudele aflate în vizită, familii formate din soții și copii ai căror tați se află în România, familii lipsite de resurse economico-financiare, precum și persoane rămase sub cerul liber”, a declarat Claudiu-Traian Covaciu, președintele Asociației Naționale Solimundo.