Surse judiciare au declarat că judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Curtea de Apel Ploieşti a admis propunerea procurorilor şi a dispus arestarea preventivă a avocatului Vlad Nichita şi a doi reprezentanţi ai dezvoltatorului imobiliar, care sunt membri ai aceleiaşi familii (mamă şi fiu).
În cazul celeilalte persoane pentru care s-a cerut arestarea preventivă, un notar, instanţa a dispus măsura arestului la domiciliu, au precizat sursele citate.
Potrivit unui comunicat emis anterior de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel (PCA) Ploieşti, în acest dosar au fost efectuate 15 percheziţii domiciliare la sediul unor dezvoltatori imobiliari din complexurile de locuinţe White Tower şi City Gate din Ploieşti, birouri notariale şi cabinete de avocatură, fiind puse în executare opt mandate de aducere.
"În fapt, în perioada 18.10.2016 - 20.10.2023, un dezvoltator imobiliar din Ploieşti, prin folosirea de mijloace frauduloase, respectiv convenţii scrise autentificate de către trei notari publici din Ploieşti, au indus în eroare 16 persoane vătămate, cauzându-le acestora un prejudiciu total în valoare de 985.500 euro şi 424.091 lei (în total 1.071.174 euro). În concret, dezvoltatorul imobiliar încheia promisiuni de vânzare-cumpărare ale unor apartamente de locuit, urmate de achitarea integrală de către persoanele vătămate a contravalorii acestora şi apoi le înstrăina prin contracte de vânzare-cumpărare în formă originală către alte persoane", spun procurorii.
În continuarea activităţii infracţionale, un avocat din cadrul Baroului Prahova, prin înţelegere cu reprezentanţii dezvoltatorului imobiliar, a folosit două societăţi comerciale, pe care le controla în fapt, pentru a declanşa procedura falimentului dezvoltatorului imobiliar, astfel încât persoanele vătămate să fie în imposibilitatea de a-şi recupera prejudiciul, explică anchetatorii.
"Anterior deschiderii procedurii de insolvenţă, reprezentanţii dezvoltatorului imobiliar, împreună cu avocatul şi alte persoane, au urmărit lichidarea frauduloasă a activelor din patrimoniu, prin cesiunea cu titlu gratuit a unor bunuri imobile şi retrageri considerabile de sume de bani din conturile entităţii economice. Reprezentanţii dezvoltatorului imobiliar au fost asociaţi cu avocatul în cadrul edificării Complexului de locuinţe CITY GATE din Ploieşti. În prezent, reprezentanţii dezvoltatorului s-au retras din acest proiect de dezvoltare imobiliară, locul acestora fiind luat de către o altă societate comercială care a devenit asociatul în afaceri al avocatului", se mai arată în comunicat.
În acest dosar, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti efectuează cercetări:
* faţă de reprezentanţii dezvoltatorului imobiliar, după caz, pentru săvârşirea a 15 infracţiuni de înşelăciune în formă continuată, 2 infracţiuni de înşelăciune în formă simplă, 26 de infracţiuni de complicitate la fals intelectual, 1 infracţiune de complicitate la tentativă de fals intelectual, 15 infracţiuni de abuz de încredere prin fraudarea creditorilor şi 15 infracţiuni de bancrută frauduloasă;
* faţă de un notar public pentru săvârşirea a 6 infracţiuni de complicitate la înşelăciune în formă continuată, 6 infracţiuni de complicitate la înşelăciune în formă simplă şi 15 infracţiuni de fals intelectual;
* faţă de un notar public pentru săvârşirea a 4 infracţiuni de complicitate la înşelăciune în formă continuată, 4 infracţiuni de complicitate la înşelăciune în formă simplă, o infracţiune de complicitate la tentativă la înşelăciune, 9 infracţiuni de fals intelectual şi o infracţiune de tentativă la fals intelectual;
* faţă de un notar public pentru săvârşirea a 2 infracţiuni de complicitate la înşelăciune şi 2 infracţiuni de fals intelectual;
* faţă de avocat, pentru săvârşirea a 15 infracţiuni de complicitate la înşelăciune în formă continuată, 2 infracţiuni de complicitate la înşelăciune în formă simplă, 15 infracţiuni de complicitate la abuz de încredere prin fraudarea creditorilor şi 15 infracţiuni de bancrută frauduloasă;
* faţă de alte persoane pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de complicitate la înşelăciune, complicitate la abuz de încredere prin fraudarea creditorilor şi bancrută frauduloasă, reţinându-se în sarcina acestora că, prin faptele lor, au ajutat dezvoltatorul imobiliar să îşi diminueze patrimoniul pentru a justifica declanşarea procedurii falimentului, astfel încât persoanele vătămate să fie în imposibilitatea de a-şi recupera prejudiciul.