Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, pompierii militari au intervenit cu trei autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD, cu sprijinul a două echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean.
Proprietarul apartamentului a suferit o intoxicaţie cu fum şi arsuri la o mână.
Incendiu devastator într-un cămin militar din București, un bărbat a MURIT. Precizări ale MApN, cine locuia în apartamentul care a ars? - FOTO/ VIDEO
"La sosirea echipajelor, ardeau elemente combustibile din interiorul unei camere de locuit, cu degajări mari de fum. Echipajele de căutare-salvare au extras din interiorul apartamentului un bărbat în vârstă de 46 de ani, conştient, dar intoxicat cu fum şi cu arsuri la o mână, pe care l-au predat echipajelor medicale. După stabilizare, victima a fost transportată la spital, pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate. Concomitent cu acţiunea de căutare-salvare, au fost evacuate şi s-au autoevacuat 30 de locatari ai blocului", a precizat ISU.
Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost jarul provenit de la o ţigară. Cel mai probabil, proprietarul a adormit cu ţigara aprinsă.