Operatorul care se ocupă de furnizarea apei potabile îi îndeamnă pe gorjeni la un consum raţional şi să nu folosească apa pentru a-şi uda grădinile sau pentru a-şi spăla maşinile sau covoarele.
Decizia de a-i îndemna pe consumatori la un consum moderat vine ca urmare a faptului că, odată cu instalarea temperaturilor ridicate, consumul de apă a crescut considerabil, iar debitele la sursele de apă scad brusc.
În aceste condiții, dar și pentru "a amâna sau evita distribuirea apei la program, trebuie cu conştiinciozitate să se utilizeze apa potabilă doar în scopurile prevăzute în contractul de furnizare a serviciului de alimentare cu apă-canal, respectiv în scopuri gospodăreşti şi de uz casnic".
"Printr-un consum raţional, în special în timpul orelor de vârf, pe perioade de secetă, utilizatorii pot evita privarea fundamentală de a avea minimul de apă pentru spălat, băut şi alte necesităţi zilnice", se arată într-o informare a operatorului de apă potabilă.
Cei care nu se vor conforma acestei solicitări, vor fi sancţionaţi conform legii.