Potrivit unui comunicat al Biroului de Presă al Patriarhiei Române transmis joi Agerpres, deciziile au fost luate în ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, desfășurată miercuri și joi, în Sala Sinodală din Reședința Patriarhală, sub președinția patriarhului Daniel.
De asemenea, Sfântul Sinod a mai hotărât: înscrierea în calendarul bisericesc al Bisericii Ortodoxe Române a Sfântului Cuvios Gheorghe Mărturisitorul din Drama cu ziua de prăznuire la 4 noiembrie; actualizarea de către parohii a pomelnicelor cuprinzând eroii creștin-ortodocși (ai Războiului de independență, ai celor două războaie mondiale — atât pe frontul de vest, cât și de est, ai închisorilor comuniste, ai Revoluției din decembrie 1989), care sunt pomeniți la sărbătoarea Înălțării Domnului — Ziua Eroilor; extinderea la nivel național, începând cu anul 2016, a Programului Sănătate pentru sate, desfășurat cu succes în lunile septembrie-octombrie 2015 ca proiect pilot la nivelul Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Totodată, a fost apreciată activitatea ierarhilor și clericilor din diaspora română pentru păstrarea credinței ortodoxe, dar și a identității etnice românești, mai informează comunicatul.