"Situaţia actuală nu este bună. Iranul, din cauza încetării acordului nuclear, în loc să fie la cel puţin un an distanţă de a avea capacitatea de a produce material fisionabil pentru o armă nucleară, este acum probabil la o săptămâna sau două de a putea face acest lucru", a afirmat şeful diplomaţiei americane în cursul unui forum în Colorado (vest), precizând totodată că Iranul "nu a pus la punct o armă".
Şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, a mai declarat că negocierile privind o încetare a focului între Israel şi gruparea Hamas în Fâşia Gaza se apropie de "linia de sosire", relatează AFP şi Reuters.
"Cred că suntem la câţiva metri distanţă şi ne îndreptam spre linia de sosire pentru a obţine un acord care ar conduce la o încetare a focului, la aducerea ostaticilor acasă şi care să ne pună pe o cale mai bună pentru a încerca să construim o pace şi o stabilitate durabile", a mai spus Blinken la Aspen Security Forum din Colorado (vest).
300 de austrieci au făcut baie în apă cu gheață ca să înscrie un nou record național
"Rămân câteva chestiuni care trebuie rezolvate, care trebuie negociate. Suntem în mijlocul exact al acestui lucru", a mai spus Blinken la forum.
Statele Unite, împreună cu Qatarul şi Egiptul, mediază pentru o încetare a focului în conflictul din Gaza, pentru eliberarea ostaticilor şi pentru a obţine mai mult ajutor umanitar pentru enclavă.
Premierul israelian Benjamin Netanyahu urmează să meargă la Washington săptămâna viitoare şi să se adreseze Congresului SUA pe 24 iulie. Preşedintele Joe Biden urmează să se întâlnească cu el, în funcţie de recuperarea preşedintelui după COVID-19, a declarat joi Casa Albă.
Blinken, întrebat despre vizita lui Netanyahu, a afirmat că Washingtonul vrea să aducă acordul de încetare a focului la linia de sosire. El a adăugat că este esenţial să existe un plan clar pentru ceea ce urmează şi că discuţiile cu Netanyahu se vor concentra probabil în jurul acestui lucru.