"Noi ne-am pregătit, avem stocurile de gaze, avem capacitățile producție. Toate aceste capacități de producție, să spunem, sunt pregătite pentru iarnă. Ținem legătura cu dispeceratul național, deci lucrurile în mod normal ar trebui să fie în regulă și să traversăm cu bine și această iarnă", a spus ministrul Energiei, citat de Agerpres.
El a susținut că există stocurile de gaze necesare pentru iarnă: "În acest moment avem stocul care să asigure toată iarna și România va investi în continuare pentru creșterea și a capacității de stocare, dar și a capacității de a utiliza aceste stocuri".