Autoritățile nu au intenția de a egaliza vârsta de pensionare a femeilor cu cea a bărbaților în noua Lege a pensiilor, deoarece în România nu există același standard și aceeași medie de viață ca în Uniunea Europeană, unde tendința de ieșire la pensie este spre 70 de ani, a declarat, duminică, ministrul Muncii, Olguța Vasilescu, la o televiziune de ştiri.
"S-a tot discutat în această perioadă că vrem să intervenim la vârsta de pensionare. Părerea mea este că noi nu avem același standard de viață și aceeași medie de viață ca în Uniunea Europeană ca să ne ducem după ei la 67 de ani, chiar tendința este spre 70 de ani de ieșire la pensie, și de egalizat femeile cu bărbații. Practic, ajungi să cotizezi toată viața și te mai bucuri de pensie un an sau doi, dacă mai apuci să te bucuri de pensie. Din punctul acesta de vedere, noi nu avem de gând să facem asta. Există o directivă a Uniunii Europene care obligă România ca până în 2030 vârstele de pensionare să fie egalizate la bărbați și la femei, dar mai avem destul de mult până în 2030 și vom mai vedea ce va mai fi până atunci. Nu ne-am propus să facem și nici în Programul de Guvernare nu figurează asta", a precizat Vasilescu, la România TV.
Întrebată care vor fi categoriile ce vor beneficia de pensionare anticipată în noua Lege a pensiilor, ministrul Muncii a precizat că în Programul de Guvernare se prevede o scădere cu șase ani a vârstei de pensionare pentru femeile care au peste trei copii. De asemenea, ministrul a anunțat că actualele pensii minime vor trece ca prestații sociale în noua lege și se vor mări de la 520 de lei, la 640 de lei în 2018.
"Noi avem în Programul de Guvernare ca femeile cu peste trei copii să aibă șase ani în minus la pensie. Sigur că, de când am început să comunicăm acest lucru, în spațiul public au apărut tot felul de idei: nu ar mai fi mai bine să fie un an pentru femeile cu un copil, doi ani pentru femeile cu doi copii, etc. Sunt tot felul de dezbateri pe subiectul respectiv, dar eu vă spun cum va apărea în lege și cum este în programul nostru de guvernare. Nu vor mai fi acele pensii minime despre care să discutam în legislația de pensii, vor trece ca și prestație socială. Ele vor rămâne, chiar se vor mări de anul viitor. Așa numita acum pensie minimă, care este de 520 de lei, va ajunge la 640 de lei, dar nu va mai fi categorisită ca și pensie, ci ca o prestație socială. Am avut stupefacția să observăm că, după ce am crescut indemnizația socială minimă de la 400 la 520 de lei, sunt foarte mulți pensionari cu 520 de lei, care au cotizat, care au muncit, și este clar că va trebui să corectăm sistemul", a explicat Vasilescu.
Totodată, ministrul Muncii susține că, până la sfârșitul anului viitor, prin toate măsurile care vor fi luate se va ajunge la o echilibrare a bugetului asigurări sociale.