"Deciziile adoptate de BCE creează, de fapt, posibilitatea relaxării politicii monetare, deoarece ratele reale ale dobânzilor ar urma să scadă în viitor. În acelaşi timp, diferenţa dintre rata dobânzii în zona euro şi restul lumii va scădea probabil, punând presiune asupra ratelor de schimb", a afirmat Mario Draghi la Viena, potrivit Agerpres.
După declaraţiile sale, euro s-a depreciat, joi seara, la 1,3870 dolari pe unitate, faţă de un nivel de 1,3915 dolari pe unitate înregistrat miercuri, cel mai ridicat nivel din ultimele 17 luni.
Şeful BCE susţine că nivelul 'prea scăzut al inflaţiei este în prezent mai relevant decât un nivel prea ridicat al inflaţiei, deşi riscul deflaţiei este destul de limitat'.
"Orice riscuri considerabile privind evoluţia inflaţiei vor fi contrabalansate de măsuri suplimentare de politică monetară", a dat asigurări Mario Draghi.
Conform prognozelor anunţate în 6 martie de BCE, rata inflaţiei în zona euro se va menţine sub ţinta de 2% până în 2016, inclusiv. În acest an, preţurile în zona euro ar urma să se majoreze cu un procent (mai puţin decât avansul de 1,1% preconizat anterior) şi cu 1,3% în 2015.
Estimările privind inflaţia sunt foarte aşteptate, deoarece joacă un rol important în aprecierile pe care le fac guvernatorii băncilor centrale cu privire la perspectivele zonei euro, care, la rândul lor, sunt cruciale pentru deciziile de politică monetară.
La şedinţa de politică monetară de săptămâna trecută, Consiliul guvernatorilor de la BCE a decis să menţină dobânda de referinţă la nivelul record de 0,25%.
Preşedintele BCE, Mario Draghi, a precizat că BCE a decis să menţină status quo-ul, deoarece condiţiile economice şi monetare nu s-au modificat suficient pentru a impune o schimbare a politicii monetare.
În februarie 2014, rata anuală a inflaţiei în zona euro s-a menţinut la 0,8%, comparativ cu luna precedentă, potrivit unei estimări preliminare publicată recent de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
Nivelul preţurilor de consum în cele 18 state care utilizează moneda euro este mult sub ţinta de 2% avută în vedere de Banca Centrală Europeană, iar inflaţia scăzută permite BCE să menţină dobânda de politică monetară la nivelul record de 0,25%.