Televiziunea Română urmăreşte să transmită toate competiţiile sportive importante şi depune eforturi susţinute în acest sens, anunţă instituţia, menţionând că licitaţia pentru vânzarea drepturilor de televizare pentru Campionatul Mondial de Handbal Feminin 2015, deţinute de Compania beIN - divizia de sport a Al Jazeera -, a avut loc în perioada 2012 - 2013, conform Mediafax.
Televiziunea publică a participat şi a depus o ofertă cu o sumă importantă, dar drepturile TV au fost atribuite unui post comercial din România, potrivit TVR. De altfel, preţul ridicat a făcut imposibilă cumpărarea drepturilor TV şi de către alte televiziuni publice din Europa, cum ar fi cele din Rusia, Germania, Cehia, Ungaria şi Olanda, adaugă Televiziunea publică.
Astfel, TVR felicită echipa de handbal feminin a României pentru performanţa înregistrată şi regretă că nu a putut transmite un eveniment atât de important pentru handbalul românesc.
Naţionala de handbal feminin a României a câştigat, duminică, la Herning, medalia de bronz a Campionatului Mondial din Danemarca, după ce a învins reprezentativa Poloniei, în finala mică, cu scorul de 31-22 (15-8), tricolorele obţinând o medalie mondială după 10 ani şi prima de bronz din istorie.