Prețul propus de cei care au publicat anunțul era de 2.459 de lei și, cel mai probabil, era negociabil. În anunț se mai specifică faptul că fetița este scoasă la vânzare în Satu Mare, însă, dacă existau doritori și din alte zone ale țării, ”proprietarii” erau dispuși să o trimită prin curier.
Cei care au postat anunțul aveau și un motiv. Aceștia au menționat că nu pot avea grijă de ea.
Cazul a atras atenția reprezentanților inspectoratului județean de Poliție, Satu Mare, iar oamenii legii s-au autosesizat. Însă, când aceștia au discutat cu familia fetei, părinții au susținut că nu ei au redactat anunțul, pe motiv că sunt analfabeți. Mai mult decât atât, aceștia au declarat că nu știau de existența anunțului.
În urma verificărilor, polițiștii au constatat că totul a fost, de fapt, o glumă a unor copii mai mari, care au cunoștințe informatice și care au fost lăsați nesupravegheați. Aceștia au creat postarea de pe un telefon mobil inteligent. În urma celor întâmplate, anunțul a fost șters.