Masa de aer cald care ne-a adus valorile termice ridicate din zonele de deal şi de munte ne părăseşte începând de marţi. În locul ei ajung la noi mase de aer mai rece şi îşi fac simţite încet-încet precipitaţile.
Spre sfârşitul săptamânii, în nord şi la munte, va ninge slab.
LUNI
Luni, în zonele joase din vestul, nord-vestul şi centrul ţării vremea va fi în general închisă, cu ceaţă persistentă aproape toată ziua şi izolat cu burniţă. În orele dimineţii vor fi condiţii de polei.
În restul ţării cerul va fi variabil, iar norii stratiformi şi ceaţa vor apărea local dimineaţa. Vântul va fi în general moderat la munte şi va sufla slab în celelalte zone.
Temperaturile maxime se vor încadra între 1...2 grade în zonele cu ceaţă persistentă din Transilvania şi 15...16 grade în dealurile Olteniei şi ale Munteniei.
BUCURESTI
În Capitală, dimineata, cerul va avea înnorări şi va fi ceaţă, cu precădere în zona preorăşenească si o minima de 0...2 grade. Maxima zilei, mai ridicată decât cea climatologic specifică datei, va fi de 9...10 grade.
MUNTE
La munte, cerul va fi variabil, iar norii stratiformi şi ceaţa vor apărea cu caracter local pe văi şi în depresiuni dimineaţa şi în cursul nopţii. Vântul va sufla în general moderat. R
egimul termic va fi caracterizat de valori de temperatură uşor mai ridicate decât cele ce în mod normal ar trebui să se înregistreze în această perioadă a anului.
La amiază vor fi 8 grade la Paltinis, 7 la Preadeal, 6 la Semenic, 9 la Sinaia 1500, 7 grade la Stina de Vale si 6 grade la Vf. Toaca din masivul Ceahlau. Stratul de zaoada: 14 cm la Paltinis, 4cm la Preadeal, 13 la Semenic, 22 la Sinaia 1500, 24 la Stina de Vale si 24 cm pe Vf. Toaca din masivul Ceahlau.
MARŢI
Marţi, în zonele joase de relief, local, mai ales dimineaţa, se va semnala ceaţă, asociată izolat cu burniţă dar si cu polei în special în centrul ţării. Maximele se vor încadra între 2-3 grade in depresiunile intramontane şi 10-11 grade în Lunca Dunării (Drobeta Turnu Severin, Călăraşi, Galaţi, Tulcea).
În Capitală, dimineaţa, 0-1 grade şi condiţii de ceaţă. La amiaza, 7-8 grade.
MIERCURI
Miercuri în vestul, sudul şi sud-estul ţării, pe arii restrânse vor fi ploi slabe şi condiţii de polei. În restul teritoriului înnorările se vor accentua treptat. Vântul va avea unele intensificări pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra între 2-3 grade în depresiunile transilvane dar şi în Moldova şi 8 grade la Timişoara, Drobeta Turnu Severin şi Constanta. Dimineaţa în zonele joase se menţin condiţiile de ceaţă.
În Bucureşti, cerul va fi înnorat aproape toată ziua, de la 1-2 grade dimineaţa temperatura va urca până la 5...6 grade la amiază.
REGIUNI
În regiunile intracarpatice, tot vreme închisă aproape toată ziua, cu nori josi, ceaţă şi izolat cu burniţă. În orele dimineţii vor fi condiţii de polei. Maximele, în general între 2 si 8 grade, sunt in limitele normale ale datei.
În sud, nori josi si ceaţă la şes în prima parte a zilei şi cer variabil la deal si la munte. Mai cald decit ieri si mai cald decit normal, in special in dealurile Olteniei şi ale Munteniei unde maximele jung la 15-16 grade la Râmnicu Vâlcea, Pitesi, Tirgoviste.
În Dobrogea, după puţină ceaţă dimineata, cerul va fi variabil si maximele mai generoase decit ieri : 13 grade la Tulcea si 14 la Constanta.*** În Moldova, dimineaţă cu nori şi ceata, dar pe parccursul zilei apare si soarele si maximele sunt cuprinse in general intre 10 si 12 grad
TENDINTA
Masa de aer cald ce ne-a adus valorile termice ridicate din zonele de deal si de munte ne părăseşte începând de marţi. În locul ei ajung la noi mase de aer mai rece, in albastru.
Vremea se va răci de la o zi la alta astfel că vom încheia săptămâna cu un regim termic apropiat de normal: adică cu maxime sub 10 grade si cu minime negative in aproape toată ţara, sub -5 grade în depresiuni. Precipitaţii semnificative nu vor fi dar asta nu înseamnă că ne vom bucura de prea mult soare.
Îndeosebi noaptea şi dimineaţa, în zonele joase, vor fi nori stratiformi, ceaţă si ploi slabe. Spre sfârşitul saptaminii, în nord şi la munte, va ninge slab.
Precipitaţiile îşi fac apariţia începând de joi, iniţiat vor fi slabe si trecătoare. Vorbim despre ploi, lapoviţe şi ninsori în nord şi în centru. În zona montană va ninge, iar în rest vor predomina ploile.