PACT pentru România a notificat Comisia de ordine publică a Primăriei Capitalei referitor la organizarea mitingului din data de 10 august, din Piaţa Victoriei, dar nu îşi asumă rolul de organizator, a precizat Tudor Cârstoiu, reprezentant al PACT pentru România, potrivit Realitatea TV .
"Nu suntem organizatori şi nu am încercat să ne asumăm rolul acesta. Suntem unii dintre mulţii promotori ai evenimentului, dar nu am încercat să fim organizatori şi cu siguranţă nu o să facem asta cu 48 de ore înainte de eveniment. Pur şi simplu încurajăm autorităţile să asigure un cadru cât mai bun pentru o manifestare non-violentă, paşnică, cât mai civilizată pentru o ţară democratică", a precizat Cârstoiu, după ce a participat la şedinţa Comisiei de avizare a cererilor pentru organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice.
El a estimat că la mitingul Diasporei vor fi 100.000 de participanţi şi a făcut un apel la non-violenţă din partea acestora.