Numărul cazurilor de personal medical infectat cu noul coronavirus a ajuns la 981, joi, 16 aprilie, conform raportărilor primite de către Institutul National de Sănătate Publică din teritoriu. Jumătate dintre acestea sunt la nivelul județului Suceava, cu aproape 500 de cadre medicale infectate.
Numărul reprezintă aproape 13% dintre cei 7.707 de oameni cu infecție cu COVID-19 raportați la nivel național până joi, 16 aprilie.
Înfectările corpului medical în România din acest moment sunt la același nivel cu cele înregistrate în Spania în urmă cu trei săptămâni - 13% din numărul total de îmbolnăviri cu COVID-19. În aceeași perioadă, în Italia, procentul infectărilor cadrelor medicale era la jumătate - peste 7% din numărul total de îmbolnăviri cu COVID-19.
În acest moment, în țară, infectați cu virsul Sars COV 2 sunt medicii și personalul auxiliar din 32 de județe.
Astfel, cel mai afectat județ este Suceava, unde numărul cadrelor medicale infectate este unul record, de 462 de cazuri. Pe locul doi se află Capitala unde se înregistrează un total de 131 de persoane infectate din rândul personalului medical. Focarul de infecție din spitalele din județul Vrancea au condus la îmbolnăvirea a 67 de cadre medicale. Pe locul patru avem județul Arad, cu 53 de cazuri, iar pe locul 5, județul Hunedoara cu 37 de cazuri.
Cauzele pentru care s-a ajuns în această situație sunt multiple, de la lipsa echipamentelor de protecție până la managementul defectuos și insuficiența testărilor. Lipsa sau nerespectarea protocoalelor este însă un alt motiv ce a condus la infectarea personalului medical.
Coronavirus România. Cazurile de infecții cu COVID-19 confirmate la cadre medicale, pe județe:
Alba total 18
Arad total 53
București total 131
Bacău total 5
Bihor total 2
Bistrița-Năsăud total 5
Brăila total 1
Botoșani total 9
Brașov total 27
Cluj total 15
Caraș-Severin total 1
Constanța total 2
Covasna total 9
Dâmbovița total 3
Dolj total 1
Galați total 34
Giurgiu total 10
Hunedoara total 37
Harghita total 1
Ilfov total 2
Ialomița total 1
Iași total 13
Mehedinți total 3
Neamț total 8
Prahova total 1
Sibiu total 11
Satu Mare total 2
Suceava total 462
Timiș total 31
Teleorman total 15
Vâlcea total 1
Vrancea total 67