Directorul operațional de la Microsoft, Kevin Turner, a declarat miercuri pentru agenția de presă japoneză Nikkei că noul sistem de operare va fi lansat 'la începutul toamnei următoare'. Aceasta înseamnă că Windows 10 va fi disponibil la trei ani după lansarea precedentei versiuni, Windows 8, care nu s-a bucurat de aprecierea multor utilizatori tradiționali de PC-uri din cauza designului său mai potrivit pentru tablete.
'La sfârșitul verii viitoare sau începutul toamnei vom fi în măsură să lansăm acest sistem de operare. Acesta este planul nostru în prezent', a declarat Turner.
În luna septembrie a acestui an, Microsoft a anunțat că pentru următoarea versiune a ales să treacă direct de la Windows 8 la Windows 10 pentru a arăta că este vorba de un pas important înainte. O primă versiune test a viitorului sistem de operare Windows 10 este disponibilă pe site-ul Microsoft de două luni.
Sistemul de operare Windows este în continuare partea cea mai importantă a afacerilor Microsoft în condițiile în care domină piața sistemelor de operare pentru dispozitive de tip desktop cu 1,5 miliarde de utilizatori. Însă creșterea smartphone-urilor și tabletelor înseamnă că în prezent Windows este utilizat de doar 14% din dispozitivele de tip computing din întreaga lume, potrivit firmei de cercetare de piață Gartner.