Statul Islamic a întâmpinat cum se cuvinte alegerea noului președinte al SUA, Donald Trump.
Un înașt comandat al grupării teroriste crede că ura acestuia față de musulmani va lucra în favoarea ISIS.
"Omul acesta este un maniac. Ura sa față de musulmani ne va face treaba mult mai ușoară, pentru că vom recruta mii de noi adepți", a declarat Abu Omar Khorasani, un oficial al ISIS în Afgsanistan, pentru Reuters.
Khorasani, care a apreciat că Barack Obama este un necredincios moderat, ceva mai inteligent decât Trump, a admis că nu se aștepta ca americanii "să își sape propria groapă".
"Dacă face ce și-a propus în campanie, sunt convins că va provoca comunitatea musulmană din întreaga lume, iar organizațiile jihadiste vor exploata această situație", a adăugat comandantul ISIS.