Situația se complică în cazul fiului președintelui Ligii Profesioniste de Fotbal după ce a doua încercare a familiei Iorgulescu de a-l transfera pe Mario în străinătate a reușit.
Prima eșuase la sfârșitul săptămânii trecute.
Asta după ce săptămâna trecută, pe 19 septembrie, procurorii au incercat să-l audieze pe Mario Iorgulescu. Atunci ar fi putut să fie pus sub învinuire, ceea ce ar fi îngreunat transferul în străinătate.
Familia acestuia a încercat o zi mai târziu să îl transfere la o clinică din Italia, în pofida recomandărilor medicilor. Transferul nu a reușit.
După anunțul spitalului Elias despre transferul lui Mario Iorgulescu în străinătate, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au cerut luni explicații în scris medicilor.
Procurorii au fost surprinși să afle din presă de transferul lui Mario Iorgulescu, care este cercetat într-un dosar penal. Procurorii nu au fost informați de decizia familiei tânărului.
Totuși, până la momentul transferului de luni, 23 septembrie, Mario Iorgulescu nu a fost pus sub acuzare.
Medicii de la Spitalul Elias au anunțat luni că Mario Iorgulescu a fost transferat pentru tratament în străinătate CONTRAR recomandărilor medicilor. Fiul lui Gino Iorgulescu a fost transferat pentru tratament, luni dimineață, la un spital din străinătate.
„În cursul dimineții de astăzi (23 septembrie 2019), la cererea expresă a familiei și contrar recomandărilor medicale, pacientul Mario Iorgulescu a părăsit Spitalul Elias în vederea continuării tratamentului într-o țară din UE.
Instituțiile abilitate au fost informate în acest sens”, a anunțat luni Spitalul Elias într-un comunicat de presă.
După accidentul rutier de acum două săptămâni și moartea unei persoane, pe numele lui Mario Iorgulescu a fost deschis un dosar in rem. Cercetările vizează infracțiunile de ucidere din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și substanțelor psihoactive.
Parchetul Tribunalului București se ocupă de dosarul privind accidentul în care a fost implicat Mario Iorgulescu. Inițial, dosarul a fost la procurorii Parchetului Judecătoriei Sectorului 1.
Mario Iorgulescu era internat în spital, în stare gravă, de două săptămâni după accidentul rutier mortal pe care l-a provocat.
Fiul lui Gino Iorgulescu nu era la primul accident produs la volanul unei mașini de lux. Înainte de accidentul tragic de pe 8 septembrie, soldat cu moartea tatălui a doi copii, fiul șefului LPF a mai produs două accidente.
Primul a fost în perioada în care era student în Elveția și conducea un Nissan GT-R, o mașină foarte puternică, evaluată la peste 100.000 de euro.
Un alt accident a fost în Italia, la bordul unui bolid Ferrari.
După aceste incidente, Mario a acceptat să meargă la dezalcoolizare, în condițiile în care tatăl său i-ar fi promis că îi va oferi o mașină nouă.
A primit un Aston Martin DBS, mașină cu care a făcut accidentul în urmă cu două săptămâni.