ANTARCTICA, pământ "românesc"

ANTARCTICA, pământ "românesc"
Curiozitatea este atributul cel mai de preţ al fiinţei umane, susţin unii. După, sau cam la acelaşi nivel, este perseverenţa. Combinate, duc la rezultate remarcabile. Atât pentru o singură persoană, cât şi pentru o întreagă naţiune. Aşa se face că limba română a ajuns până la capătul lumii, încă de acum 100 de ani. Pe cel mai sudic continent al Terrei – ANTARCTICA. Iar performanţa nu se opreşte aici. Un reportaj de Cătălin Doscaş şi Horia Russu.
De aproape 10 ani, graţie unui singur om care a avut puterea să treacă peste piedicile şi indolenţa autorităţilor de la Bucureşti, tricolorul flutură, şi la ora la care vorbim, pe singura staţie de cercetări polare a României din Antarctica. Dar, cum istoria a demonstrat că o poveste românească de succes are puţine şanse să aibă un final fericit, în majoritatea cazurilor din cauza nepăsării această bază de cercetare poate fi pierdută de România. Cu toate că ar aduce beneficii enorme statului, atât pe plan ştiinţific cât şi pe plan economic.
Cum s-a ajuns la această situaţie, aflaţi dintr-un reportaj semnat Cătălin Doscas. Imagine, Horia Russu.
Citește și:
- 20:10 - A murit Mircea Răceanu, ultimul condamnat la moarte din timpul dictaturii comuniste
- 20:03 - Viktor Orban demisionează din Parlament după ce a fost înfrânt de Peter Magyar: „Sunt necesar în reorganizarea taberei naționale”
- 19:37 - Reacția MAE, după ce a fost convocat la sediu Ambasadorul Federației Ruse la București
- 19:05 - Dan Dungaciu, verdictul momentului: „Hai să facem anticipate și vom avea o Românie guvernată stabil”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News













