Potrivit unui comunicat al Guvernului, controalele au fost făcute în perioada 01.01.2018 - 01.01.2020 la ANSVSA și Direcţiile Sanitar-Veterinare din șapte județe și au vizat contractele încheiate.
”Au fost verificate modalităţile de atribuire, încheiere şi derulare a contractelor de achiziţie a incineratoarelor mobile de către DSVSA Alba, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Ilfov, Satu Mare, Suceava şi Timiş, precum şi de asigurare a capacităţii operaţionale a echipamentelor astfel achiziţionate şi alte aspecte considerate relevante de către echipa de documentare. Potrivit concluziilor acţiunii de documentare, ANSVSA, prin DSVSA judeţene, nu a respectat prevederile Programului naţional de supraveghere, prevenire şi control al pestei porcine africane, ca urmare a faptului că au fost achiziţionate doar cinci din opt incineratoare mobile", se arată în comunicat.
Nota de informare a fost transmisă Cabinetului Premierului şi Curţii de Conturi spre informare şi ANSVSA, pentru analiză şi valorificare, informează Agerpres.