Boala afectează bovinele (bovine și bubaline) de toate vârstele și produce pierderi economice deosebit de ridicate, atât cu activitățile de combatere care sunt deosebit de costisitoare, cât și prin faptul că atrage după sine restricții severe asupra circulației speciilor afectate atât pentru comerțul intracomunitar, cât și pentru exportul de bovine, precizează ANSVSA, într-un comunicat remis, miercuri, AGERPRES.
Conform Codului Animalelor Terestre al Organizației Mondiale pentru Sănătatea Animalelor (OIE), o țară infectată și care desfășoară activități de eradicare își poate recăpăta statutul de 'liber de boală' după trei ani de la confirmarea și eradicarea ultimului focar, ceea ce ar însemna pierderi economice foarte importante pentru operatorii economici crescători de bovine.
"Deși există vaccinuri pentru această boală, ele nu sunt omologate pentru Uniunea Europeană, iar opțiunea vaccinării nu este una fezabilă pentru România în momentul de față, având în vedere că vaccinarea se face cu un vaccin omolog viu, iar țara care îl utilizează se consideră, din punctul de vedere al statusului de sănătate, o țară infectată", se arată în comunicat.
Față de acest risc imediat, ANSVSA a luat măsura informării, instruirii și pregătirii autorităților veterinare județene referitor la evoluția bolii, la necesitatea informării și conștientizării fermierilor crescători de bovine și pentru intervenția în cazul focarelor de boală.
Măsurile care se aplică în suspiciunile și confirmările de boală sunt cele prevăzute în Directiva Consiliului 92/119/CEE care introduce măsuri generale pentru controlul unor boli ale animalelor și măsuri specifice referitoare la boala veziculoasă a porcului, transpusă în legislația națională prin Ordinul ANSVSA 133/2006.
În conformitate cu prevederile actului normativ sus-menționat, ANSVSA a elaborat și făcut cunoscut autorităților veterinare județene și publicului un Plan de Contingență și un Manual Operațional pentru dermatoza nodulară virală a bovinelor (Lumpy Skin Disease).
ANSVSA desfășoară, în continuare, activității destinate pregătirii acțiunilor de intervenție pentru controlul țării, în cazul în care boala va trece granițele Bulgariei.
În data de 21 aprilie, Asociația Crescătorilor și Exportatorilor de Bovine, Ovine, Porcine din România (ACEBOP) — membră a Federației Pro-Agro — recomanda crescătorilor de bovine din România să nu achiziționeze animale din Bulgaria deoarece au fost confirmate nouă focare de dermatită nodulară virală la bovine, iar un număr de 366 de bovine au fost deja ucise.
"Boala evoluează grav mai ales la tineret, fiind însoțită de simptome ca: anorexie, reticență la mișcare urmate de dezvoltarea unor noduli pe piele, inflamarea ganglionilor limfatici, necrozarea acestora. Singura măsură este uciderea și distrugerea cadavrelor (există un vaccin, dar este unul viu și nu se recomandă)", se arăta în comunicatul ACEBOP.
Pentru reducerea riscului apariției bolii în efectivele din România, Asociația recomandă membrilor săi să nu achiziționeze bovine din Bulgaria până la închiderea focarelor, să verifice zilnic animalele, să anunțe fără întârziere medicul veterinar la apariția unor suspiciuni, să îndepărteze gunoiul de grajd și să asigure dezinsecția spațiilor cu gunoi.