„În prezent, preţul mediu de vânzare a energiei electrice la clienţii casnici, alimentaţi la joasă tensiune pe total FUI (furnizori de ultimă instanţă), este de 0,4672 lei/KWh, România având, astfel, unul din cele mai mici preţuri din Uniunea Europeană la consumatorii casnici de energie electrică", se arată într-un comunicat transmis vineri de ANRE.
„Datele vehiculate în presă şi graficele prezentate fac referire la preţul mediu angro al energiei electrice vândut pe platformele de tranzacţionare din România şi din ţările membre UE şi nu reprezintă preţul final plătit de consumatorii casnici în factura de energie electrică”, precizează instituţia de reglementare.