Deputatul USR Cristina Prună a criticat nominalizarea lui Iulian Iancu în această funcţie, susţinând că acesta a promovat în Parlament mai multe legi care au făcut România mai „dependentă de gazele ruseşti”
"PSD mai bagă azi o fisă, numirea domnului Iulian Iancu în conducerea ANRE. Domnule Ciolacu, stau şi mă întreb ce cheiţă v-a întors pe dumneavoastră pentru ca nu mai târziu de 5 luni de zile să vă răzgândiţi complet în ceea ce priveşte pe domnul Iulian Iancu. Mai ţineţi minte când nu îl susţineaţi în această funcţie, aveaţi dubii că ar fi potrivit. Mai ţineţi minte când preşedintele Iohannis, care acum este partenerul dumneavoastră, spunea că domnul Iulian Iancu periclitează relaţiile cu statele occidentale şi de aceea nici măcar nu l-a numit în funcţia de vicepremier în Guvernul Dăncilă. Pentru că Iulian Iancu a promovat aici, în Parlamentul României, o lege care ne-a făcut mai dependenţi de gazele ruseşti, nu doar una, chiar mai multe, dar mă gândesc la Legea offshore pe care chiar dumneavoastră aţi modificat-o şi dependenţa României de gazele ruseşti a ajuns undeva la 28%", a spus Cristina Prună.
Deputatul Violeta Alexandru spune că PNL a ajuns să „înghită” absolut orice din partea PSD
"Iulian Iancu? Serios? Mă uit la liberali: Iulian Iancu? Serios? Nu vă amintiţi de 2018 şi de Legea offshore, care a alungat toţi investitorii decenţi şi serioşi din România? Chiar nu mai avem jenă în ţara asta? Să punem punct în spaţiu public, aşa dânşii pot să facă ce vor ei în spaţiul privat, carierei unor oameni de care se leagă tot ce e mai rău în România, Iulian Iancu pe domeniul lui. Mă uit la Partidul Naţional Liberal: Iulian Iancu? Chiar aşa aţi ajuns, să înghiţiţi absolut orice vă vine de la un PSD care aparent se reformează, în realitate acelaşi PSD rămâne cu Iulian Iancu susţinut acum?", a adăugat Violeta Alexandru.
Deputatul Ludovic Orban a declarat că este în proces cu Iulian Iancu pe motiv că a spus că acesta a acţionat ca "omul Gazprom" şi a reprezentat interesele ruşilor.
"Cred că nu mă voi afla în conflict de interese pentru că voi vota împotriva numirii lui Iancu. Cred că este o ruşine pentru Parlamentul României şi mai ales pentru PSD, care a făcut această nominalizare", a mai spus Orban, menţionând că este "o alegere catastrofală".
Deputatul PSD Alfred Simonis a replicat că cei care critică nominalizarea lui Iulian Iancu vorbesc de anul 2018, când a fost dată Legea offshore, dar nu au făcut nimic în 2019 şi 2020 pentru a repara această lege, deşi au avut majoritatea şi a trebuit să vină PSD pentru a face acest lucru.
"Cred că unii nu au jenă. Prim-ministrul Guvernului liberal împreună cu USR, care a liberalizat preţul la energie şi de aceea au explodat preţurile la gaze şi electricitate, vine şi ne vorbeşte de energie. Parlamentarul de la USR care a anunţat primul, noaptea, liberalizarea preţurilor la energie şi de aia au explodat preţurile la energie vine şi ne vorbeşte de energie, un alt ministru în Guvernul Orban ne vorbeşte de asemenea de energie", a arătat Simonis.
În 8 iunie, fostul deputat Iulian Iancu a fost validat de comisiile parlamentare de specialitate pentru această funcţie. În 3 mai, Parlamentul a decis vacantarea unui post de membru în Comitetul de Reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, după demisia lui Alexandru Stănescu.