"Până la această dată (4 august — n.r.) nu a fost înregistrat la Curtea de Apel Alba Iulia un recurs formulat de ANI împotriva acestei sentințe", a declarat, marți, potrivit Agerpres, purtătorul de cuvânt al instanței, Cosmin Muntean.
Soluția CA Alba Iulia în acest dosar, pronunțată în 10 iunie, nu era definitivă, putând fi atacată în termen de 15 zile de la comunicare, competența de soluționare a recursului revenind Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ).
CA Alba Iulia a comunicat ANI, prin poștă, decizia luată în acest dosar, în data de 9 iulie, după motivarea sentinței, a menționat Cosmin Muntean.
Practic, instanța din Alba Iulia a admis în 10 iunie în parte contestația formulată de reclamantul Klaus Iohannis în contradictoriu cu ANI și în consecință a dispus anularea punctelor 1 și 2 din raportul de evaluare nr. 35687/G/II/08.08.2013 întocmit de ANI sub aspectul conflictului de interese în materie administrativă. CA Alba Iulia a respins acțiunea reclamantului ca inadmisibilă cu privire la punctul 3 al aceluiași raport de evaluare, care dispunea sesizarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru cercetarea încălcării regimului juridic al conflictului de interese în materie penală, a menționat Cosmin Muntean.
CA Alba Iulia a judecat acțiunea în contencios administrativ intentată de Klaus Iohannis împotriva ANI, care, în 2013, l-a acuzat de încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă și penală, întrucât a semnat, în decembrie 2010, un contract de prestări servicii încheiat între Primăria Municipiului Sibiu și SC Tipografia Honterus SRL, societate comercială deținută de Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR). Klaus Iohannis a deținut funcția de președinte al FDGR în perioada 2002 — 2013.
În martie 2014, CA Alba Iulia a dispus suspendarea judecării procesului intentat ANI de către, la vremea respectivă, primarul municipiului Sibiu, Klaus Iohannis, după ce Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție a transmis instanței că este începută urmărirea penală. După ce Parchetul a închis dosarul penal, CA Alba Iulia a fost sesizată cu o cerere de repunere pe rol a cauzei formulată de către Iohannis.
Potrivit unui comunicat dat publicității în august 2013, ANI a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă și penală de către Klaus Iohannis, întrucât acesta a semnat, la data de 23 decembrie 2010, un contract de prestări servicii încheiat între Primăria Municipiului Sibiu și SC Tipografia Honterus SRL, societate comercială deținută de Forumul Democrat al Germanilor din România. Obiectul contractului semnat, în opinia ANI, cu încălcarea regimului juridic al conflictului de interese administrativ și penal de către Klaus Iohannis constituie servicii de informare și publicitate în vederea implementării unui proiect finanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională. Potrivit sursei citate, Iohannis a aprobat, în perioada ianuarie — iunie 2011, trei facturi fiscale în vederea efectuării plăților către prestator (SC Tipografia Honterus SRL).
Conform ANI, primarul Sibiului nu ar fi respectat dispozițiile art. 75, lit. b) și f) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, potrivit cărora "Aleșii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorității publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru: (...) b) orice persoană fizică sau juridică cu care au o relație de angajament, indiferent de natura acestuia (...) f) o asociație sau fundație din care fac parte".