”Regret profund că președintele Trump nu și-a recunoscut înfrângerea din noiembrie și refuzat din nou să facă acest lucuri și ieri (miercuri - n.red)”, a declarat Merkel.
Cancelarul german a subliniat că liderul de la Casa Albă a alimentat îndoielile legate de rezultatul alegerilor, deschizând astfel calea pentru mulțimea furioasă.
”Un principiu fundamental al democrației este că, după alegeri, există un câștigător și un învins. Ambii au un rol de jucat în ceea ce privește decența și acceptarea responsabilităților, astfel încât democrația să poată triumfa”, a adăugat Merkel.
Liderul german și-a exprimat susținerea pentru Președintele ales, Joe Biden. Cuvintele sale și reacția celor două partide mari din SUA ”mă asigură că această democrație se va dovedi mai puternică decât atacatorii și revoltații”. Prin confirmarea victoriei lui Biden, ”SUA vor deschide în mai puțin de două săptămâni un nou capitol în democrația sa, așa cum trebuie să fie”, a mai spus Cancelarul, citat de dpa.