O modificare importantă adusă recent Codului Muncii constă în faptul că angajatorul are obligaţia de a ţine la locul de muncă evidenţa orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidenţierea orei de începere şi a celei de sfârşit a programului de lucru.
De asemenea, firma este obligată să supună controlului inspectorilor de muncă această evidenţă, ori de câte ori se solicită acest lucru.
"Fiecare angajator va trebui să decidă, la nivel intern, în ce mod va organiza aceasta evidenţă, în funcţie de specificul activităţii sale, precum şi de resursele de care dispune (sisteme de acces pe bază de cartelă, registre interne în format fizic sau electronic etc)", spun specialiștii în dreptul muncii citați de Capital.ro.
Anterior modificărilor aduse Codului muncii pe 7 august, nu erau prevăzute detalii cu privire la ora de începere şi ora de sfârşit a programului şi nici nu se preciza în mod clar că această evidenţă trebuie păstrată la locul unde se desfăşoară în mod efectiv activitatea.