Angajaţii din Spitalul Penitenciar Jilava au stat minute bune în curte, în această dimineaţă şi au refuzat să muncească dacă directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor nu le ascultă nemulţumirile.
Oamenii, atât agenţi de supraveghere cât şi cadre medicale au spus că le este frică să intre la muncă dim moment ce un singur angajat are în supraveghere peste o sută de deţinuţi.
Vineri, în timp ce ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc vizita penitenciarul Jilava, o bună parte dintre agenţi au fost trimişi să-l primească pe oficial. La secţia pentru bolnavii de SIDA din spitalul penitenciar a rămas doar un singur agent. Câţiva deţinuţi au profitat de paza insuficientă, l-au tras pe agent într-o încăpere şi l-au bătut până când l-au lăsat inconştient. Acum, angajatul penitenciarului are nevoie de o intervenţie chirurgicală pentru reconstrucţie facială după ce i-a fost distrusă piramida nazală şi i-a fost afectat maxilarul.
Mama unuia dintre deţinuţii acuzaţi că l-au bătut pe agent spune că fiul ei este grav bolnav.
Cazul este anchetat acum de o comisie internă din cadrul ANP dar şi de procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu. Potrivit legii, în momentul producerii incidentului, secţia Spitalului Penitenciar Jilava trebuia păzită de trei gardieni.