În imaginile surprinse de camerele de supraveghere se observă cum bărbatul îşi urmăreşte colega preţ de câteva secunde, după care o atacă pe la spate, fără ca aceasta să vadă, are în mână un cuţit şi o înjunghie pe femeie.
Fuge apoi pe un câmp din zona centurii Bucureşti, în încercarea de a scăpa de poliţişti. A fost prins la scurt timp de agenţii IPJ Ilfov, în Afumaţi, unde a fost somat cu armele de foc şi imobilizat.
Femeia se află în continuare la spital, este în stare critică.
Comunicatul autorităților:
La data de 21 martie a.c.,polițiștii orașului Voluntari au fost sesizați prin apel 112, cu privire la faptul că, la aceeași dată, în jurul orei 5:50, o femeie a fost agresată fizic, prin lovire, cu un obiect ascuțit, de către un bărbat, în timp ce aceștia se aflau în depozitul unei societăți comerciale, din satul Crețuleasca, Comuna Ștefăneștii de Jos, județul Ilfov.
În cadrul activităților investigativ operative, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Ilfov au identificat și depistat pe un teren viran situat în apropierea din apropierea DNCB, un bărbat de 33 de ani, bănuit de comiterea faptei sesizate. Acesta a fost condus la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Ilfov pentru cercetări.
Obiectul ascuțit, ce ar fi fost folosit la săvârșirea faptei, a fost ridicat și indisponibilizat, în vederea continuării cercetărilor.
În cauză a fost deschis dosar de urmărire penală, în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor, urmărirea penală fiind în competența exclusivă a procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov.