„Dacă, în general, aveam cinci, maxim şase înmormântări pe zi, odată cu valul patru al pandemiei am ajuns la 11, chiar 12 înmormântări pe zi. Pentru a fluidiza înmormântările, am abordat două direcţii: căutăm să mărim numărul groparilor, scop în care am dat anunţuri că angajăm gropari şi deja avem şapte în plus faţă de ce aveam, cu un venit net de minim 3.000 de lei, respectiv am pichetat parcelele noi, pe care le aveam de rezervă, pentru a putea lucra mecanizat”, a declarat directorul ADP Oradea, Liviu Andrica, citat de Agerpres.
Probleme s-au înregistrat şi la programarea capelelor unde se efectuează slujbele de înmormântare. În urma discuţiei cu conducerea Episcopiei greco-catolice, s-a convenit să se folosească şi capela lor pentru efectuarea slujbei de înmormântare.
Potrivit directorului ADP, începând de astăzi se va mai constitui o echipă operativă, astfel încât la mijlocul săptămânii să se poată realiza 14 -15 înmormântări pe zi.