Scopul său ar fi fost să provoace un stop cardiac pacienților pentru a-și demonstra apoi abilitățile de resuscitare și pentru a-și denigra colegii cu care avea o serie de conflicte.
Ancheta judiciară a fost deschisă în 2017 când unul dintre colegii săi a tras un semnal de alarmă după trei stopuri cardiace inexplicabile ale pacienţilor în plină operaţie, relatează AFP, citat de Agerpres.
Frederic Pechier, în vârstă de 51 de ani, a fost miercuri pus sub acuzare pentru a treizecea otrăvire, la sfârşitul unei audieri cu judecătorul responsabil cu acest dosar, a declarat procurorul Republicii din Besançon, Etienne Coats.
Ancheta ar putea fi în curând închisă chiar dacă suspectul urmăreşte să recuze judecătorul căruia îi contestă metodele de instrumentare a acestui dosar.
Apărarea s-a plâns că nu a primit înainte de aceste noi interogatorii un "pre-raport" de expertiză care a servit ca bază pentru aceste audieri.
Medicul anestezist, aflat în prezent în libertate sub control judiciar, a depus, de asemenea, un recurs împotriva deciziei recente a judecătorului de a-i interzicere să profeseze medicina.