”Nicăieri în lume diploma de doctor nu se acordă de o instanță plasată deasupra universității. Universitatea trebuie să fie responsabilă de diplomele pe care le acordă. De aici încolo, dacă legea va fi promulgată, universitățile trebuie să-și genereze filtrele prevăzute de lege, astfel încât din ele să nu mai poată ieși o teză de doctorat aflată în derapaj”, a declarat Ecaterina Andronescu, la Realitatea TV.
Senatorul PSD a precizat că în cazul diplomelor care au fost emise prin ordin de ministru, înainte ca această lege să intre în vigoare, suspiciunile de plagiat se adresează CNATDCU care sesizează comisia de etică a universității, aceasta dă un verdict, după care decizia ei merge la CNATDCU, iar acesta, prin comisia de specialitate, ia o deicizie. Astfel, decizia finală se ia prin viot în CNATDCU, ce rămâne instituția care validează sau nu plagiatul pentru toate tezele eliberate până când legea va intra în vigoare.
”Ulterior, după ce legea va intra în vigoare, universitatea va elibera titlul de doctor după ce-și creează structurile care să filtreze procedurile și conținutul tezelor, ca să nu mai ajungem în asemenea derapaje”, a explicat Andronescu.
Aceasta a ținut să sublinieze că legea prevede ”sancțiuni dure”, care merg până la desfacerea contractului de muncă pentru conducătorul lucrării de doctorat și până la desființarea școlii doctorale, dacă teza a fost în derapaj și universitatea nu a remarcat acest lucru.