Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a explicat, în contextul declaraţiilor sale potrivit cărora profesorii care au luat sub 5 la Titularizare nu mai au dreptul să predea, că vrea să ia această măsură, întrucât „scrie în metodologie” şi este de părere că „nu poţi să fii un profesor care să ia mai puţin de 5 şi tu să pretinzi elevilor tăi să ia note de trecere”, notează mediafax.
„În metodologia pe baza căreia s-a desfăşurat examenul de Titularizare, după părerea mea scrie foarte clar, „cei care nu promovează examenul de titularizare nu mai sunt acceptaţi, cu note mai mici de cinci, nu mai sunt acceptaţi în învăţământ (...) Pot să se pregătească un an de zile să revină la examenul de Titularizare şi să îl promoveze. În momentul în care ai intrat la examen, deci te-ai înscris, ai venit la prima lucrare scrisă şi ai constatat că nu ştii subiectele şi te-ai retras, asta înseamnă că nu ai fost în stare să iei măcar nota 5 şi sigur că trebuie să judecăm cu aceeaşi măsură”, a precizat Ecaterina Andronescu, la Digi 24.
„Eu nu cred că poţi să fii un profesor care să ia mai puţin de cinci şi tu să pretinzi elevilor tăi să ia note de trecere”, a completat ministrul.