Andrew Tate a spus, la Tribunalul București, că probele împotriva lui sunt înscenate și i-a numit pe procurorii DIICOT „idioți”.
„M-am mutat în România acum 10 ani. Am găsit o țară uimitoare plină de oameni minunați. Am promovat România în întreaga lume. Dacă spui numele României oriunde în lume, ți se spune: Andrew Tate trăiește acolo. Andrew Tate trăiește acolo. Nu am făcut altceva decât să promovez această țară, să spun lucruri fantastice despre România și despre români. Când oamenii îmi spuneau: Andrew, dacă țara e așa de frumoasă, de ce are o reputație atât de proastă? Iar eu răspundeam că e posibil să fie câteva uscături, câțiva oameni de proastă calitate care îi distrug reputația. Dar acum, idioții de DIICOT au venit acum și ne-au acuzat că mamele copiilor noștri sunt victime alte traficului de carne vie. Am fost amabil, am fost răbdător, am jucat după reguli, am respectat sistemul judiciar, am venit de fiecare dată când m-au citat. Iar ei au dat din nou năvală la mine acasă și spun că am traficat 35 de victime. Toate cele 30 de fete au depus mărturie în apărarea noastră spunând că nu s-a întâmplat nimic rău. Alte două sunt mamele copiilor noștri, iar alte două nici nu au călcat prin România. Au luat două fete la întâmplare și le-au pus să semneze. E o înscenare absolut dezgustătoare”, a spus Andrew Tate.