Andrei Muraru, propus ambasador al României în Statele Unite ale Americii, a declarat miercuri că are încredere că, până la finalul mandatului preşedintelui Klaus Iohannis, ţara noastră va fi inclusă în programul Visa Waiver.
"Am vorbit despre necesitatea de a avea mai multe investiţii americane în România, o chestiune pe care o considerăm vitală. Apoi am vorbit despre apropierea comunităţii româneşti de peste ocean în acest efort de a promova şi a apăra mai bine interesele României în Statele Unite şi, nu în ultimul rând, despre eforturile pe care le vom face în mod cât se poate de determinat şi de hotărât pentru admiterea României în programul Visa Waiver, astfel încât sunt încrezător că, până la finalul mandatului preşedintelui Iohannis, românii vor putea călători în Statele Unite ale Americii fără viză", a spus Muraru, după audiere.
"Statele Unite ale Americii sunt principalul nostru partener strategic şi unul dintre pilonii politicii noastre externe şi de securitate, alături de apartenenţa la Uniunea Europeană şi la NATO. Sunt profund angajat, atât personal, cât şi în numele României, pentru a creşte, pentru a aprofunda acest Parteneriat strategic. Am vorbit, de asemenea, despre lista de priorităţi cu care plec în acest mandat şi anume, în primul rând, creşterea prezenţei militare americane în România, o solicitare pe care o adresăm administraţiei de la Washington şi nu doar suplimentarea acestei prezenţe, ci şi încurajarea şi sprijinirea României pentru implementarea obiectivelor legate de prezenţa înaintată a NATO pe Flancul estic", a mai spus Andrei Muraru.
Andrei Muraru a fost consilier al președintelui Klaus Iohannis în 2014 și a condus Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICMER) timp de opt ani, până în ianuarie 2020.
El a fost propus ambasador de președintele Klaus Iohannis la sfârșitul lunii februarie acest an, în locul lui George Maior, care a fost propus ambasador în Regatul Haşemit al Iordaniei.