„Da, am fost bolnavă de COVID-19, atât eu, cât și soțul meu și unul dintre copii, și mulțumită lui Dumnezeu și medicilor extraordinari, alături de care am trecut în această perioadă nefericită, suntem bine și avem un rezultat negativ astăzi, toți trei”, a spus, luni, într-un interviu, Andreea Esca.
Întrebată cum a reacționat la vestea contractării virusului, prezentatoarea a spus că „niciodată nu te astepti” și a dezvăluit că „primul care s-a imbolnavit in familia noastra a fost sotul meu. A avut febra foarte mare, la inceput ne-am gandit la o enterocolita. Numai ca mi s-a parut ciudat ca facea febra. În a treia zi am chemat salvarea, iar la testare, el a iesit pozitiv, eu negativ. (...) A fost dus imediat la spital”.
Prezentatoarea, în vârstă de 47 de ani, a spus că a decis să rămână în autoizolare pentru 14 zile si sa facă testul și băiatului său, Aris, de 16 ani. Acesta a ieșit pozitiv, neavând niciun alt simptom decat „puțin roșu în gât”, a dezvăluit Andreea Esca.
A doua zi dupa internarea soțului său, Alexandre Eram, în vârstă de 50 de ani, l-a internat și pe băiatul său. După testul negativ al fetei sale, Alexia, în vârstă de 19 ani, cei doi copii au fost internați la spitalul „Victor Babeș” din București.
După cinci zile de la internarea soțului său, a început să aibă primele simptome. Și-a dat seama că și-a pierdut mirosul în timp ce gătea.
„Găteam cartofi cu usturoi și mi-am dat seama că nu simt nimic. Apoi am mirosit niște parfumuri și nu simțeam nimic. Apoi mi-am pierdut gustul. Așa că am făcut testul din nou și a ieșit pozitiv”, a povestit Esca.
Prezentatoarea TV susține că nu știe de unde a contractat virusul, dar că nu crede că este vorba despre petrecerea de la inaugurarea unui complex hotelier din stațiunea Olimp pentru că nimeni de la eveniment nu a mai fost pozitivat. La aproape două săptămâni de la eveniment, poliția s-a autosesizat și a început o anchetă după ce au fost postate imagini în spațiul public în care se observa că mai mulți invitați nu au purtat măști și nu au păstrat distanța socială.
Esca a declarat că a participat la acea petrecere pentru că a fost organizată în aer liber, și nu în interior, iar invitații au purtat măști de protecție.
„Și noi, ca și alții am avut momente în care am lăsat garda jos, ceea ce este foarte rău. A fost foarte rău. Nu este momentul să lăsăm garda jos. Și eu am avut reacția omului care nu mai poate, care a stat mult în casă. Pentru mine este îngrozitor că nu pot să iau pe nimeni în brațe. Dar aceste mici neglijențe te pot costa. Pe noi ne-au costat. Că a fost acolo sau în altă parte, nici nu mai contează. (...) Regret că și eu am lăsat garda jos și n-ar fi trebuit să fac asta”, a spus Esca.
„Pentru soțul meu a fost mai grav. Alex e un om care face sport, nu fumează, are 50 de ani. A ajuns la Terapie Intensivă. Nu înțelegeam cum a cedat organismul unui om atât de puternic, care face toate sporturile extreme. Plămânii lui au fost atât de afectați într-un timp atât de scurt și a ajuns la Terapie Intensivă foarte repede, unde a stat foarte multe zile”, a mai povestit Andreea Esca.
Alexandre Eram a slăbit 8 kilograme în câteva zile, a mărturisit Andreea Esca, spunând că mușchii soțului ei s-au deteriorat foarte repede: „Este incredibil cât de repede te poți deteriora de la o zi la alta de la acest nemernic de virus despre care știm atât de puține lucruri”. Prezentatoarea TV a dezvăluit că soțul său va mai rămâne câteva zile la spital pentru că se resimte, obosește foarte tare și încă are nevoie de oxigen.