Dan Mașca, politician al Partidului Oamenilor Liberi, arată că primăria i-ar fi plătit Andrei 47.000 de lei, adică aproximativ 10.000 de euro, pentru un spectacol de 40 de minute, pe scena concertului organizat de „Ziua Îndrăgostiților, Sărbătoarea Mărțișorului, 8 martie 2017”, care a avut loc pe 13 martie, la Târgu-Mureș.
„Acum ceva luni am cerut să mi se comunice cât a costat cântarea Andrei and band, cântare facturată de firma condusă de soțul Andrei, Măruță. Familia Măruță comunică primăriei că ei nu sunt de acord să mi se comunice.
Procesul este în desfășurare, dar între timp am ajuns să văd unul din contracte și mizeria găștii vesele din primaria PNL-UDMR-PSD și a cântareților ce fac milioane din bani publici, dar în același timp unii fac pe marii activiști civici.
Ca idee, dotarea laboratorului de robotică din Colegiul Papiu, din surse private, via Fondul Științescu a fost de 45.000 lei. Cât o cântare a Andrei de minim 40 minute. De Ziua Femeii se puteau dota vreo 4 laboratoare de banii risipiți, iar aceste laboratoare se puteau folosi ani de zile de sute/ mii de elevi și profesori”, scrie Dan Mașca pe pagina sa de Facebook.