Anda Adam a fost invitată, astăzi, la emisiunea „Vorbește Lumea”, iar cu această ocazie, a decis să-și pună o superbă rochie roșie, semnată de un brand românesc.
La nici o lună de la venirea lui Evelyn, burtica Adei dispare de parcă nici nu a fost, fapt care demonstrează că vedeta depune mult efort în această direcție.
Vineri, Anda Adam și Sorin Andrei vor sărbători primul Crăciun alături de fetița lor. Moșul a venit mai devreme, însă a adus cel mai prețios dar.
Amintim că de Revelion, Anda își va onora programul de concerte. „Copilul va crește oricum și voi putea să-l iau cu mine oriunde îmi doresc, iar impresarul meu deja a avut niște discuții legate de cântările de Revelion. Voi veni foarte repede”, spunea Anda, anterior.
Sursa: ea.md.