Copilul care a căzut de la etaj avea un traumatism la ochiul drept şi o plagă la buza inferioară, motiv pentru care a fost dus la spital. Acum se va face o anchetă la şcoală pentru a se afla cum anume a căzut băiatul de la etajul I al clădirii.
Şedinţa Consiliului Profesoral, dar şi cea a Consiliului de Administraţie vor avea loc mâine, la ora 11.30. Conducerea unităţii de învăţământ a transmis deja o informare cu privire la incident Inspectoratului Şcolar Prahova, scrie Observatorulph.ro.
Se pare că elevul ar fi sărit de la etajul I cu doar câteva minute înainte să se sune de intrare, chiar în momentul în care profesorul de educaţie plastică intra în clasă, Din fericire, starea băiatului este bună.
Contactată telefonic, conducerea şcolii a anunţat că măsurile disciplinare vor fi luate în cadrul cele două şedinţe care vor avea loc mâine.