Profesorul de sport de la Şcoala Generală nr. 164 din Bucureşti a fost reclamat de un părinte care a susţinut că acesta ar fi intrat în toaletă peste mai multe fetiţe de clasa a II-a şi le-ar fi fotografiat cu telefonul mobil.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB), Marian Banu, a declarat că ISMB a primit joi o sesizare de la un părinte în legătură cu acestă situaţie, iar vineri dimineaţă la şcoală a fost trimisă o echipă de inspectori pentru a verifica dacă faptele sesizate sunt reale, scrie Mediafax.
”Putem încadra fapte unui profesor ca şi comportament indecent sau comportament imoral. Deocamdată suntem în cercetări şi, după ce echipa de inspectori va finaliza această cercetare, şi şcoala va face o cercetare printr-o comisie de cercetare disciplinară care va fi constituită conform legii. În funcţie de concluzii, vor fi stabilite sancţiunile. Deocamdată suntem în faza preliminară”, a declarat Marian Banu.
El a precizat că începând de vineri profesorul nu va mai preda, la orele acestuia intrând un alt cadru didactic.