Printre cei audiați de poliție se află și șefa Ambulanței Argeș, transmite Realitatea PLUS.
Angajaţi ai Ambulanţei Argeş sunt suspectaţi că au decontat, printr-un aranjament cu reprezentanţii unor service-uri, operaţiuni fictive, pentu repararea și întreţinerea autoturismelor din parcul auto al instituţiei, prin contracte de achiziţie publică.
În urmă cu o zi, polițiștii au făcut percheziții la Sediul Instituției dar și la două service-uri auto suspectate. Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Argeş, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, și cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Argeş, au făcut, miercuri, nouă percheziţii domiciliare, pe raza judeţului Argeş, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de delapidare şi fals în declaraţii.
În locuința unuia dintre dintre patronii de service auto au fost găsite nişte prafuri albe, poliţişti suspectând că este vorba de droguri.
De asemenea, în timpul descinderilor, la afaceriştii vizaţi au fost găsite sume mari de bani, multe bijuterii din aur, maşini scumpe şi ATV-uri. Audierile în acest caz vor continua și zilele următoare.
Prejudiciul în acest caz nu a fost încă stabilit, potrivit IPJ Argeș, care a mai anunțat că cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care faptele au fost săvârşite şi luarea măsurilor legale care se impun.
Cum operau cei de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Argeş
„Din cercetări s-a stabilit că în perioada 2018 – 2020, angajaţii unei instituţii publice, împreună cu reprezentanţi ai unor societăţi comerciale din domeniul reparaţiilor auto, ar fi obţinut foloase materiale din decontarea de operaţiuni nereale, în cadrul procesului de reparaţie şi întreţinere al autoturismelor din parcul auto al instituţiei, prin încheierea unor contracte de achiziţie publică", a anunțat IPJ Argeş.