Netanyahu s-a deplasat, astăzi, în oraşul Meron, unde s-a întâlnit cu poliţişti şi alte servicii implicate în eforturile de salvare a participanților la pelerinaj anual organizat cu ocazia sărbătorii Lag Baomer. Evenimentul s-a desfăşurat la Meron, în jurul presupusului mormânt al rabinului Shimon Bar Yochai, un talmudist din secolul al II-lea, căruia i se atribuie scrierea Zoharului, opera centrală a misticismului evreiesc. Acesta a fost cel mai mare eveniment public din Israel de la începutul pandemiei de COVID-19 și până în prezent.
"Catastrofa de la Muntele Meron este una dintre cele mai grave care au lovit statul Israel", a scris șeful statului israelian într-un mesaj postat pe Twitter, exprimându-şi susținerea faţă de familiile victimelor şi urându-le însănătoşire grabnică răniţilor.
Biroul preşedintelui Reuven Rivlin i-a îndemnat pe cei care îşi caută apropiaţii dispăruţi să contacteze preşedinţia. "Vom depune toate eforturile pentru a-i găsi", a spus Rivlin.
Funeralii sunt prevăzute să aibă loc astăzi la Ierusalim şi Tel Aviv.
Citește și Zeci de morți la un pelerinaj religios - Tragedie fără margini în Israel