Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au anunţat că poliţiştii din Techirghiol au fost sesizaţi duminică dimineaţa cu privire la faptul că pe DN 38 s-a produs un eveniment rutier după ce o maşină a lovit gardul unui imobil, relatează News.ro.
“Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat că cele sesizate se confirmă. Evenimentul rutier nu s-a soldat cu victime omeneşti, ci doar cu pagube materiale. În aceste condiţii, conducătorul auto nu a fost testat cu aparatul etilotest şi cu aparatul din dotare, în vederea stabilirii indiciilor cu privire la posibila prezenţă a substanţelor psihoactive. În cauză vor fi efectuate verificări prin Biroul Control Intern al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, privind modul de exercitare al serviciului, faţă de poliţiştii care au fost la faţa locului”, au precizat reprezentanţii IPJ Constanţa.
Cazul a fost preluat de Serviciul Rutier, iar şofer a fost condus la sediu.
“Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În urma testării cu aparatul din dotare, au reieşit indicii cu privire la posibila prezenţă a substanţelor psihoactive. Menţionăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana urmând a fi condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanţe interzise”, a mai transmis sursa citată.