În timp ce bogații și-au revenit rapid de pe urma crizei financiare, beneficiile creșterii economice nu sunt împărțite cu majoritatea populației, scrie Agerpres. Averea celor mai bogați 85 de oameni ai lumii a crescut cu 668 de milioane de dolari pe zi în ultimul an, respectiv echivalentul a jumătate de milion de dolari pe minut. La începutul anului, aceeași organizație susținea că primii 85 de miliardari au o avere echivalentă cu cea deținută în comun de jumătate dintre cei mai săraci oameni din întreaga lume.
Sursa: puterea.ro